Senatorul USR de București, Ștefan Pălărie, acuză puterea PSD-PNL că nu vrea să le rezolve cererile, ci să continue atacurile la adresa lor, să găsească pretexte pentru a le sparge greva.

Într-o declarație politică, senatorul Ștefan Pălărie, care este și membru în comisia pentru învățământ, consideră că, în loc să caute soluții, politicienii de la putere au reluat atacurile la profesori – încercând să-i învinuiască, să creeze un conflict între aceștia și părinți sau, chiar mai mult, să arunce pe piață ideea că greva este controlată politic de interese obscure.

Ștefan Pălărie: ”Am vorbit în Parlament și public de sute de ori despre nevoia de a așeza educația ca prioritate, de a da profesorilor respect. Fie că a fost vorba de amendamentele USR la legile educației, la buget sau prin alte legi – am încercat cu fiecare milimetru să îmbunătățesc ceva alături de colegii mei. Chiar și din opoziție. Reconstrucția încrederii în educație nu este ceva ce se face peste noapte. Este un drum lung, greu și care trebuie să fie despre oameni.”

Ștefan Pălărie consideră că atitudinea jenantă a puterii față de profesori este cea care i-a făcut pe dascăli să refuze aproape în masă oferta Guvernului. Trebuie spus acest lucru clar – a fost un refuz general, o furie dezlănțuită, nu vreo schemă de negociere a liderilor sindicali sau vreun plan ascuns. În tăcere, dar în nici un caz cu capul plecat, aproape toți profesorii au spus NU.

Iată, în contiunare, textul integral al declarației politice:
 
Solidaritate cu profesorii!

După încă o ofertă anemică făcută profesorilor aflați în grevă, puterea PSD-PNL a arătat că nu vrea să le rezolve cererile, ci să continue atacurile la adresa lor, să găsească pretexte pentru a le sparge greva. În loc să dialogheze, au preferat în continuare presiunile și acțiunile propagandistice.

Acest guvern a reușit să facă praf și puțina credibilitate pe care o mai avea. După un an de zile în care s-au jucat, umilitor, de-a „uite creșterea, nu e creșterea”, folosind ca pretext legile educației, vedem că ultima propunere salarială a fost una de tipul „ofertă înșelătoare”, cu așa-zise promisiuni trecute ca note de subsol ce nu au nici o valoare și cu sume care nu răspund solicitărilor. Din nou o încercare de păcălire.

În loc să caute soluții mai departe, în mini-vacanța de după 1 iunie, politicienii de la putere au reluat atacurile la profesori – încercând să-i învinuiască, să creeze un conflict între aceștia și părinți sau, chiar mai mult, să arunce pe piață ideea că greva este controlată politic de interese obscure.

Atitudinea jenantă a puterii față de profesori este cea care i-a făcut pe dascăli să refuze aproape în masă oferta Guvernului. Trebuie spus acest lucru clar – a fost un refuz general, o furie dezlănțuită, nu vreo schemă de negociere a liderilor sindicali sau vreun plan ascuns.
În tăcere, dar în nici un caz cu capul plecat, aproape toți profesorii au spus NU. Motivele sunt cele pe care le vede o țară întreagă și de aceea aproape toată lumea este de acord cu ei și este solidară cu ei. S-au săturat de batjocura unui guvern arogant, auto-suficient, care e mai preocupat de rotative și împărțeala banilor și locurilor de muncă pentru propria armată de sinecuri.

Am vorbit în Parlament și public de sute de ori despre nevoia de a așeza educația ca prioritate, de a da profesorilor respect. Fie că a fost vorba de amendamentele USR la legile educației, la buget sau prin alte legi – am încercat cu fiecare milimetru să îmbunătățesc ceva alături de colegii mei. Chiar și din opoziție. Reconstrucția încrederii în educație nu este ceva ce se face peste noapte. Este un drum lung, greu și care trebuie să fie despre oameni.

În schimb, puterea a ales un joc de forță, de putere, în care profesorii sunt mereu la „și altele”. A ignorat protestele și greva mult timp. A aruncat pe masă doar oferte umilitoare sau strâmbe, după care a trântit ușa și a continuat să defăimeze profesorii. A dialogat doar dacă era un exercițiu de imagine în fața presei. Sunt dovezi la vedere că pentru PSD și PNL, educația nu este o miză pentru viitor, ci doar un ștat de plată și un sistem aflat la coada listei.

Datoria noastră, a tuturor ceilalți, este de a pune educația cu adevărat pe primul loc. Iar asta înseamnă acum a fi solidari cu profesorii și cererile lor.”