Persoanelor fizice autorizate le va fi recunoscută perioada în care au desfășurat activități ca vechime în muncă, respectiv vechime în specialitate, după ce proiectul de lege depus de deputatul USR Beniamin Todosiu și senatorul USR Andrei Postică a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională. Pentru ca românii care au muncit ca PFA-uri să poată beneficia de această măsură reparatorie mai este nevoie doar de promulgarea legii de către președinte.
„Inițiativa legislativă a pornit de la sesizarea unui ghid turistic din Alba Iulia care, în momentul când a dorit candideze pentru un post din Primăria Alba Iulia, i-a fost respins dosarul pe motiv că nu a putut să-și demonstreze vechimea în specialitatea studiilor. Sunt mii și mii de astfel de cazuri. Proiectul de lege vine să facă dreptate persoanelor care au activat și activează sub forma de persoană fizică autorizată. De acum înainte, celor peste 400.000 de PFA-uri le va fi recunoscută munca prestată și vor putea beneficia de drepturile cuvenite, după ce au contribuit legal cu taxe la bugetul de stat”, declară deputatul USR Beniamin Todosiu.
„Cred cu tărie că acest proiect va veni în sprijinul cetățenilor, al plătitorilor de taxe și impozite, indiferent de forma în care aleg să-și desfășoare activitatea. Această propunere legislativă vine să repare o nedreptate făcută persoanelor fizice autorizate, a căror activitate economică nu este considerată vechime în muncă și în specialitatea desfășurată. Iar mai departe asistăm la o discriminare în ceea ce privește concursurile organizate de stat. Reparăm această nedreptate, cu atât mai mult cu cât PFA-urile cotizează la sistemul public de sănătate și de pensii la fel ca ceilalți contribuabili”, declară și senatorul USR Andrei Postică.
Proiectul USR (https://193.226.121.238/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=19563) completează OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Concret, va fi considerată vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate perioada în care PFA a desfășurat activitate economică și a achitat contribuțiile, taxele și impozitele legale, fără a se lua în considerare perioada în care respectiva persoană nu a avut activitate generoare de venit sau a avut activitatea suspendată.
USR face un apel către toate partidele parlamentare să dea un vot favorabil și pe proiectul USR care reglementează vechimea în muncă și vechimea în specialitate pentru medicii de familie. Proiectul, parte din pachetul de sprijin pentru munca independentă, se află în dezbaterea Senatului și, odată adoptat, va veni în sprijinul medicilor de la cele 10.652 de cabinete independente de medicină de familie, celor peste 10.000 de cabinete medicale independente de specialitate și celor 15.650 cabinete stomatologice independente existente în România.