Senatoare USR Silvia Dinică face, într-o declarație politică, o ecografie a egalității de șanse în educație ajungând la concluzia că prejudecățile sociale și lipsa unui sistem de educație corespunzător condamnă sute și mii de tineri la marginalizare și excluziune socială.
 
În declarația sa politică, Silvia Dinică arată că părăsirea timpurie a școlii reflectă incapacitatea sistemului de readucere la școală a copiilor, iar prejudecățile societății au devenit inamicul educației și vectorul marginalizării și al excluziunii sociale.
 
Silvia Dinică: ”România este țara abandonului școlar cronic, având una dintre cele mai ridicate rate de abandon școlar prematur din Uniunea Europeană- 15.6%- procentaj ce ne plasează țara pe locul al treilea în rândul statelor membre. În Romania, un copil din doi este afectat de analfabetism funcțional. Tot România este și țara în care trăiesc 23% dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană. Suntem astfel statul cel mai mare număr de mame minore. Punctele de vedere ale oficialităților reiterează faptul că “există cazuri punctuale de mame minore”, dar “în niciun caz nu vorbim despre un fenomen”.
 
În finalul declarației sale politice, senatoarea USR de București, Silvia Dinică atrage atenția că pandemia de COVID-19 a îngreunat și mai mult accesul la educație și la servicii medicale, crescând astfel riscul maternal prematur și că România va rămâne o țară a șanselor inegale în educație dacă, prin ignoranță și nepăsare, vom continua să privăm aceste tinere de educație, să le marginalizăm și să le condamnăm la excluziune și la o lipsă acută de oportunități de dezvoltare și de integrare în societate. 
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
 
 
”Ecografia egalității de șanse în educație: de la marginalizare și excluziune la eșecul unei societăți
 
În 2020, șase elevi români au obținut medalii la Olimpiada Internațională de Matematică, România urcând astfel pe locul al cincisprezencelea în clasamentul pe națiuni și pe locul al cincilea în Uniunea Europeană. În 2021, Olimpiada Internațională de Chimie ne-a mai adus încă patru medalii, dintre care trei de aur.
 
În același timp, statisticile publicate de Eurostat în 2021 trag un semnal de alarmă. România este statul membru cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor (35.8%).
 
România este țara abandonului școlar cronic, având una dintre cele mai ridicate rate de abandon școlar prematur din Uniunea Europeană- 15.6%- procentaj ce ne plasează țara pe locul al treilea în rândul statelor membre. În Romania, un copil din doi este afectat de analfabetism funcțional. Tot România este și țara în care trăiesc 23% dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană. Suntem astfel statul cel mai mare număr de mame minore. Punctele de vedere ale oficialităților reiterează faptul că “există cazuri punctuale de mame minore”, dar “în niciun caz nu vorbim despre un fenomen”.
 
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, pentru anul 2019, aproape 10% (9.44%) din totalul nașterilor înregistrate în România a provenit din rândul adolescentelor. În cifre absolute, vorbim despre 700 de nașteri la minore sub 15 ani și de 16.831 de nașteri la adolescentele cu vârste între 15-19 ani. Oare, “în niciun caz nu vorbim despre un fenomen”?
Ignorarea acestei probleme face ca sute de tinere să renunțe anual la școală din cauza sarcinilor, multe dintre ele fără a finaliza măcar ciclul gimnazial. Cauzele sunt multiple, începând cu stigmatizarea la care sunt supuse de către colegi, respectiv cadre didactice și terminând cu marginalizarea și excluziunea de către propria familie. În multe cazuri, aceste tinere rămân fără adăpost și implicit, fără posibilitatea de a continua să meargă la școală pentru că sunt alungate de proprii părinți.
 
În România, nu avem programe dedicate acestei probleme, iar măsurile de protecție socială a minorelor gravide sunt quasi inexistente. Nu există nici o autoritate care să sancționeze abuzurile școlare. Au fost raportate cazuri de fete exmatriculate, mutate la altă școală sau care s-au ales, abuziv, cu nota scăzută la purtare în ciuda faptului că legea îi permite unei eleve însărcinate să își continue cursurile la zi sau să opteze pentru școlarizarea la domiciliu în cazul unor probleme medicale cauzate de sarcină. Absentarea de la cursuri este permisă, situația școlara neîncheiată putând fi soluționată în cadrul următoarei sesiuni de evaluare, până la începutul următorului an școlar. Niciun director de școală nu are dreptul să exmatriculeze sau să transfere o elevă la altă instituție din cauza sarcinii. Realitatea confirmă însă că atât tinerele, cât și părinții acestora nu își cunosc drepturile.
 
Nu există o instituție care să ofere consiliere în acest sens. Nu avem programe de continuare a educației care să se adreseze tinerelor aflate în această situație. Nu există o preocupare din partea instituțiilor statului pentru integrarea socio-educațională a acestor tinere. Avem portretizată o lipsă acută a strategiilor guvernamentale preventive. În lipsa acestora, mamele minore, mai ales cele care vin din familii cu istoric social și educațional precar, sunt predispuse la eșec școlar.
 
Părăsirea timpurie a școlii reflectă practic incapacitatea sistemului de readucere la școală a copiilor. Prejudecățile societății noastre au devenit inamicul educației și vectorul marginalizării și al excluziunii sociale. Situațiile din ziua de azi se vor reflecta în problemele societății noastre de mâine. Majoritatea acestor tinere nu va fi niciodată integrată în forța de muncă activă și nu va lua parte la dezvoltarea economică a României. În prezent, 74% dintre mamele adolescente din România afirmă că principala sursă de venit a familiei este alocația copilului.
 
Pandemia de COVID-19 a îngreunat accesul la educație și la servicii medicale, crescând astfel riscul maternal prematur. Depinde de noi dacă în era post-covid, România va rămâne o țară a șanselor inegale în educație și dacă prin ignoranță și nepăsare vom continua să privăm aceste tinere de educație, să le marginalizăm și să le condamnăm la excluziune și la o lipsă acută de oportunități de dezvoltare și de integrare în societate. ”