Senatorarea USR PLUS Silvia Dinică, vicepreședintă a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI) a participat, în perioada 24-27 mai a.c., la cea de-a 142-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP), ale cărei lucrări s-au desfășurat în format virtual. Cu aceeași ocazie, Consiliul Director a aprobat ocuparea diferitelor locuri vacante în structurile UIP, context în care a fost validată alegerea senatoarei Silvia Dinică în funcția de membră a noului Grup al UIP pentru știință și tehnologie, la propunerea Grupului geopolitic 12 Plus.
Sesiunea a reunit peste 1000 de parlamentari, funcționari și experți, din 135 de țări. Din delegația României, condusă de vicepreședinta GRUI, au făcut parte și deputații Dănuț Aelenei, Adrian-Miroslav Merka, Zoltán Zakarias, Cristina-Elena Dinu, Mircea Fechet, Ioan Cupșa și Pollyanna-Hanellore Hangan, membri ai Comitetului Director al GRUI.
În prima part e a sesiunii, senatorii români au luat parte la reuniunea Consiliului Director al UIP, organ director care stabilește, coordonează și monitorizează proiectele și activitățile organizației. Consiliul a examinat rapoartele de activitate ale președintelui și secretarului general ai UIP, situația financiară, calendarul activităților viitoare și stadiul elaborării noii Strategii a UIP 2022-2026. Au fost adoptate o serie de decizii privind cazuri de încălcare a drepturilor omului ale parlamentarilor în diverse țări ale lumii și s-a aprobat instituirea Premiului Cremer-Passy, care va fi decernat anual unui parlamentar sau unui grup de parlamentari, în semn de recunoaștere a unor realizări de excepție în promovarea obiectivelor UIP.
Adunarea UIP s-a reunit în plen în a doua parte a sesiunii, pentru o dezbatere generală cu tema
Depășirea pandemiei astăzi și construirea unui viitor mai bun: rolul parlamentelor. În
mesajul său video, șefa delegației GRUI a subliniat că actuala criză pandemică nu poate fi depășită decât prin efortul conjugat al guvernelor, parlamentelor, organizațiilor internaționale, societății civile, mediului academic și de afaceri și a reiterat faptul că România susține activ multilateralismul și cooperarea internațională, ca elemente fundamentale ale unui răspuns eficient la o provocare globală precum COVID-19. Construirea unui viitor mai bun înseamnă eliminarea cauzelor profunde ale inegalităților, realizarea echilibrului de gen, a accesului universal la servicii de sănătate și la energie curată, consolidarea statutului tinerilor și reducerea decalajelor digitale. În același timp, modul în care va arăta viitorul omenirii depinde de felul în care abordăm astăzi educația, a arătat senatorul român. Vicepreședinta GRUI a pledat pentru un angajament parlamentar transpartinic în sprijinul educației, invitând parlamentele să asigure legislația, politicile și resursele și necesare pentru facilitarea accesului la educație, dezvoltarea infrastructurii și digitalizarea acestui sector, adaptarea programelor școlare și pregătirea cadrelor didactice, acordând o atenție specială problemelor cu care se confruntă categoriile vulnerabile.
Printre documentele adoptate de Adunare la finalul sesiunii se numără și rezoluția
Promovarea digitalizării și economiei circulare pentru realizarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile, cu precădere consumul și producția responsabile, la elaborarea căreia a avut o contribuție importantă senatoarea Silvia-Monica Dinică, în calitate de co-raportor al Comisiei UIP pentru dezvoltare durabilă
.