Senatorul USR PLUS de București, Ștefan Pălărie, felicită cadrele didactice pentru rezultatul primei etape din procesul de numire a noilor directori și directori adjuncți.
Nu mai puțin de 9221 de dosare au fost depuse de către candidați pentru cele 8652 de funcții vacante publicate. Este și meritul colegului nostru Tudor Oprea, fost subsecretar de stat, care a fost responsabil cu digitalizarea din Minister. El s-a asigurat, înainte să plece, că cei cei candidează au la dispoziție o platformă robustă în care li se vor colecta dosarele digitale.
Într-o declarația politică, Ștefan Pălărie se declară mulțumit de faptul că locurile scoase la concurs pot fi ocupate integral de cadre didactice competente și responsabile și face un apel la organizarea corectă și legală a probei scrise de pe 15 octombrie.
Ștefan Pălărie: “Astăzi venim cu o veste foarte bună pentru învățământul din România. E unul din rarele momente când ne putem bucura și de lucruri bune, și anume, pentru concursul de ocupare a locurilor de directori școlari și de directori adjuncți din aceasta toamna s-au înscris, pe cele 8652 de funcții vacante publicate, 9221 de cadre didactice. O veste excelentă pentru tot mediul educațional.”
În finalul declarației, senatorul USR PLUS de București a transmis un scurt mesaj către Ministerul Educației, de la care se așteaptă să organizeze în cel mai scurt timp posibil concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari din cadrul fiecărui județ.
În continuare, textul integral al declarației politice:
“Astăzi venim cu o veste foarte bună pentru învățământul din România. E unul din rarele momente când ne putem bucura și de lucruri bune, și anume, pentru concursul de ocupare a locurilor de directori școlari și de directori adjuncți din aceasta toamna s-au înscris, pe cele 8652 de funcții vacante publicate, 9221 de cadre didactice. O veste excelentă pentru tot mediul educațional.
Vom avea ocazia să alegem în fiecare unitate școlară pe cel sau pe cea mai bună dintre candidații înscriși. Gestul de înscriere la concurs este un gest de încredere în propria capacitate de a gestiona, de a guverna destinul unei școli și al unei unități școlare, dar și, credem noi, încredere că acest concurs va fi organizat cu bună credință și că cele mai competente persoane îl vor câștiga.
Am un scurt mesaj și pentru inspectoratele școlare. De fiecare dată când a fost cazul, am sancționat public derapajele pe care inspectoratele iresponsabile le-au avut în procesul de vacantare a funcțiilor de director și director adjunct, fie din luna ianuarie, fie din luna august, dar o să le și felicit atunci când lucrurile făcute sunt lucruri bune. Vă atrag atenția că inspectoratele școlare județene au, prin această responsabilitate, posibilitatea să asigure nu doar câștigarea concursurilor de către cei mai merituoși candidați, dar și să consolideze încrederea de care se vor bucura aceste persoane în comunitatea școlară. Orice suspiciune legată de un concurs cu dedicație va distruge și bruma de încredere de care școala românească se mai bucură în ochii dascălilor. Nu înseamnă că trebuie să avem în toate școlile doar directori noi, așa cum nu înseamnă că trebuie să avem doar directori vechi, ci pur și simplu avem nevoie de cei mai merituosi dintre cei 9221 de candidați
Săptămâna viitoare se va încheia verificarea administrativă a dosarelor, iar spre finalul lunii decembrie se va încheia cu bine și etapa definitorie cu privire la stabilirea directorilor de școli pentru următorii 4 ani.
Și, pentru că nu am uitat, după finalizarea acestui proces, ne așteptăm ca Ministerul Educației să organizeze în cel mai scurt timp concursul pentru funcțiile de inspectori școlari din cadrul fiecărui județ.”