Comunicate de presă

Participarea doamnei senator Roberta-Alma Anastase la Reuniunea specială a Comisiei Permanente și la Prima reuniune din 2024 a Grupului de lucru privind Regulile de procedură ale Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre

Doamna senator Roberta-Alma Anastase, membră a Delegației Parlamentului României la APCEMN, a participat, în ziua de 23 februarie a.c., la Reuniunea specială a Comisiei Permanente și la Prima reuniune din 2024 a Grupului de lucru privind Regulile de procedură ale Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN). Reuniunile au avut loc la Istanbul, în organizarea Secretariatului Internațional al APCEMN. 
Au fost prezente, de asemenea, delegațiile parlamentelor din Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Serbia, Turcia și Ucraina. 
Comisia permanentă a APCEMN a marcat, cu această ocazie, împlinirea a 31 de ani de la semnarea, la Istanbul, la 26 februarie 1993, de către președinții parlamentelor din 9  țări din regiunea Mării Negre, inclusiv România, a Declarației de înființare a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre.
 
În acest context, Comisia Permanentă a examinat diferite formule și modalități de adaptare a activității Adunării la realitățile geopolitice actuale, inclusiv căile de consolidare a statutului APCEMN în raport cu OCEMN, dimensiunea guvernamentală a cooperării economice la Marea Neagră. 
Totodată, doamna senator Roberta-Alma Anastase, în calitatea sa de președintă a Comisiei juridice și politice a Adunării, a prezidat Prima reuniune din acest an a Grupului de lucru privind Regulile de procedură ale APCEMN. Grupul a examinat și aprobat mai multe amendamente propuse de delegațiile naționale, care au ca scop reorganizarea Adunării, prin reducerea numărului comisiilor specializate și redistribuirea competențelor acestora.


Go to top