Senatorul USR de Diaspora Radu Mihail a participat la ultima sesiune plenară a Conferinței privind Viitorul Europei. A avut loc o dezbatere amplă de adoptare a propunerilor ce au la bază contribuțiile cetățenilor din cadrul grupurilor de dezbateri. Acestea au fost la rândul lor analizate în cadrul grupurilor de lucru tematice, cu participarea tuturor actorilor implicați în conferință: Parlamentul European, Comisia Europeana, Consiliul, Parlamente Naționale, cetățeni, societatea civilă, reprezentanți locali și regionali.
Cu această ocazie, în calitate de parlamentar de legătură pentru componenta Parlamente Naționale pe domeniul economic și social, delegatul Senatului României la Conferința a susținut poziția componentei și concluziile dezbaterilor pe subiect:
Radu Mihail: ”Reprezentanții parlamentelor naționale au avut sarcina de a verifica și de a îmbogăți recomandările cetățenilor, luând în considerare contextul politic specific național. În ceea ce privește domeniul economic și social, coeziunea componentei noastre a fost puternică, existând doar câteva puncte mai intens dezbătute, printre care aș aminti armonizarea fiscală și noile resurse financiare proprii ale Uniunii. Totodată, a fost subliniată în mod repetat necesitatea de a respecte principiile subsidiarității și proporționalității, în special în contextul propunerilor privind piața de muncă și politicile sociale.”
Totodată, Senatorul Radu Mihail a subliniat elementele fundamentale ce pot sta la baza viitoarei construcții europene.
Radu Mihail: ”Sunt necesare o Uniune Europeană ce evoluează într-un mod accelerat, garantarea dezvoltării durabile prin stimularea inovației, punând accent pe tranziția digitală, sprijinirea IMM-urilor și, bineînțeles, asigurarea de oportunități de lucru și condiții de muncă echitabile pentru toți cetățenii europeni, inclusiv cetățenii mobili. Concluziile acestei conferințe pot contribui pentru a asigura continuitatea UE drept referință a prosperității în lume, prin contribuția economiilor noastre profund integrate și a democrațiilor consolidate, puternic aliniate.”
Propunerile conferinței vor fi înmânate președinților instituțiilor europene pe data de 9 mai.