Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Inițiativa USR de transparentizare a derulării proiectelor de investiții, respinsă de senatorii coaliției PSD-PNL-UDMR

Inițiativa USR care ar fi contribuit la transparentizarea investițiilor făcute de instituții și agenții ale statului a fost respinsă de senatorii PSD-PNL-UDMR.

Ea propunea completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public prin introducerea în categoria informaţiilor comunicate din oficiu a datelor relevante despre toate proiectele şi investiţiile proprii ale autorităţii sau instituţiei publice.

Astfel,   instituțiile au obligația de a comunica din oficiu, pe site-ul propriu, datele relevante despre proiectele și investițiile proprii ale autorității sau instituției publice:

numele proiectului; obiectivul;  actul prin care s-a votat proiectul precum și voturile alocate; procedura de atribuire și participanții; bugetul total alocat precum și sursa de finanțare; perioada de implementare; stadiul actual al proiectului; timp rămas până la finalizare, urmând ca acestea să fie actualizate lunar.

Deputatul USR Radu Panait motivează inițiativa prin faptul că prezentarea proiectelor de investiții pe site-urile proprii este foarte vag formulată lăsând loc de interpretări care, de cele mai multe ori, sunt folosite de autorități pentru a le prezenta de o manieră care nu satisface cerințele de transparență și claritate.

”Coaliția de la guvernare sprijină transparența și digitalizarea doar din gură, însă niciodată aceste afirmații nu sunt urmate de fapte concrete. Sper ca PSD si PNL să înțeleagă la un moment-dat că transparența nu este negociabilă și că oamenii trebuie să știe că promisiunile făcute în campanie trebuie să fie respectate, iar prin modificarea noastră, aceste promisiuni ar fi putut fi urmărite pe toată perioada mandatului” susține deputatul Radu Panait.

Inițiativa legislativă a senatorului Alexandru Robert Zob și a deputatului Radu Panait a fost respinsă cu 81 voturi PENTRU RAPORTUL DE RESPINGERE , 23 senatori au votat ÎMPOTRIVA raportului de respingere iar 11 s-au abținut.

Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa legislativă merge acum pentru dezbateri și vot final în Camera Deputaților, care este for decizional.
 



Go to top