Senatorul USR PLUS Cristian Bordei se pronunță ferm în favoarea instituirii unui management performant în cadrul companiilor energetice din România și reducerea pierderilor înregistrate de multe dintre ele din cauză că, ani la rândul, aceastea au fost conduse de persoane numite politic, fără experiență în domeniu. În acest context, Cristian Bordei i-a solicitat ministrului Virgil Popescu informații privind situația Consiliilor de Administrație ale companiilor la care Ministerul Energiei este acționar majoritar.
Cristian Bordei: ”
Având în vedere atât interesul general privind managementul performant și dezvoltarea companiilor la care statul român, prin ministerul energiei, este acționar majoritar cât și numeroasele discuții stârnite în rândul specialiștilor din domeniul energiei dar și al publicului larg cu privire la persoanele care administrează aceste companii de interes national este imperios necesar ca să ne aducem aminte de OUG 109/2011 și să reîncepem să selectăm strict pe criterii de performanță membrii consiliilor de administrație și membrii conducerilor executive ale companiilor din domeniul energiei.”
Pornind de la acest deziderat, senatorul USR PLUS Cristian Bordei i-a adresat trei întebrări Ministrului Energiei:
- Care este componența actuală a Consiliilor de Administrație ale companiilor la care ministerul energiei este acționar majoritar ?
- Când au fost numiți fiecare dintre membrii acestor Consilii de Administrație și cu ce tip de mandat?
- Care este strategia ministerului și ce acțiuni ați întreprins în ultimile 2 luni pentru recrutarea unor profesioniști integri și competenți pentru aceste Consilii de Administrație și încheierea mandatelor provizorii?