Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o inițiativă legislativă prin care se instituie un set de criterii clare în baza cărora să se determine repartiția atașaților de muncă și probleme sociale în fiecare țară: dimensiunea comunității românești din statul respectiv, numărul de solicitări de sprijin primite, propunerile formulate în urma consultărilor cu membrii comunității.
Radu Mihail: „Statul român va fi puternic atunci când va putea oferi sprijin cetățenilor săi, indiferent unde se află. Atașații pe probleme de muncă și sociale au un rol semnificativ în protejarea cetățenilor români din străinătate. De la acțiuni de informare, consiliere și asistență, la sesizarea autorităților și efectuarea de demersuri pe lângă instituțiile competente, ei vin în sprijinul celor care se confruntă cu probleme în domeniul muncii şi social. Inițiativa face parte din proiectul nostru «Lucrătorii români din străinătate - esențiali și protejați!», demarat în urmă cu doi ani”.
Raportat la milioanele de români stabiliți în Diaspora, la care se adaugă fluxul de lucrători sezonieri, rețeaua de atașați este subdimensionată. Spre exemplu, în state precum Italia, Franța sau Spania, de la începutul anului 2022 s-au primit mii de solicitări de sprijin: de la litigii de muncă, dosare de pensii comunitare la obținerea indemnizațiilor sociale. Românii, fie că se află în Marea Britanie, Italia, Spania, Germania sau Austria, trebuie să beneficieze rapid de protecție și asistență de calitate și acest lucru nu poate fi atins decât dacă atașații de muncă sunt repartizați pe criterii obiective.
Iulian Lorincz: „Având în vedere dimensiunea comunității românești din afara granițelor țării, ritmul său de creștere și nevoile complexe ale acesteia în ceea ce privește problemele de muncă și sociale (peste 10.000 de solicitări de sprijin la birourile atașaților în cursul acestui an), considerăm că rețeaua de atașați trebuie să fie flexibilă și adaptată la realitatea „din teren”. Proiectul de lege are ca scop armonizarea numărului de atașați și dezvoltarea rețelei în concordanță cu solicitările de sprijin cerute.”