Senatul a adoptat cu 111 voturi PENTRU, o abținere și niciun vot împotrivă, inițiativa legislativă a USR care vine în sprijinul victimelor traficului international de persoane astfel încât încât victimele forțate să presteze muncă sexuală sau să practice cerșetoria să nu mai fie sancționate.
De asemenea, inițiativa transpune în legislația națională normele europene de protecţie a victimelor traficului de persoane și pentru a facilita accesul victimelor la actele de identitate.
Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor din Plen, Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, a explicat că în cazul persoanelor cărora le-au fost confiscate actele de identitate de către traficanți, accesul imediat la servicii de asistență, sprijin și protecție este direct legat de deținerea unor acte de identitate.
Radu Mihail: ”Am venit cu 3 măsuri complementare în acest sens: conferirea dreptului de a avea orice tip de act de identitate; eliberarea actelor de identitate mult mai rapid - în maximum 15 zile față de 30 de zile în present; și posibilitatea ca domiciliul declarat să fie sediul unui birou de avocatură, ori al unei organizații neguvernamentale, scutind astfel victimele de a se mai deplasa în localitățile de origine unde pot activa rețelele care le-au traficat. Astfel, prin aceste măsuri, victimele care au rămas fără documentele de către traficanți vor putea avea acces imediat la toate serviciile de asistență și protecție de care au nevoie.”
Inițiativa legislativă vine în contextul în care România rămâne principala țară-sursă din Uniunea Europeană pentru victimele traficului sexual, conform raportului Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, din anul 2021.
Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa legislativă a senatorilor Silvia Dinică și Radu Mihail, respectiv deputatul Iulian Lorincz, urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.