Senatorul USR PLUS de Tulcea, Costel Vicol, declară că USR PLUS nu va permite adoptarea inițiativelor legislative care nu se justifică și care în mod evident servesc intereselor anumitor persoane și nu fac decât sa distrugă pădurile.
Într-o declarație politică, senatorul USR PLUS Costel Vicol spune că USR PLUS nu va susține niciodată distrugerea pădurilor pentru amenajarea de domenii schiabile, pentru construirea de hoteluri și restaurante sau drumuri de acces.
Costel Vicol: ”USR PLUS nu va permite adoptarea inițiativelor legislative care nu se justifică și care în mod evident servesc intereselor anumitor persoane și nu fac decât sa distrugă pădurile. O dezvoltare corectă de domenii schiabile nu implică neapărat scoaterea din fondul forestier a unor suprafeţe forestiere. Modul în care dreptul comunitar privitor la protecția mediului și a pădurilor este transpus în legislația internă, ar fi trebuit sa constituie o prioritate pentru noi toți, în anii ce urmează.”
Datoria USR PLUS este să se asigure că felul în care se elaborează și implementează cadrul legal în domeniul protecției mediului și al pădurilor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, este unul just, echitabil și corect, se arată în finalul declarației politice a senatorului USR PLUS de Tulcea, Costel Vicol.
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
”Reprezentanții PSD trebuie să înțeleagă că nu vom permite să creeze un cadru favorabil propriilor interese, cum a fost initiativa în discutie L 61/2021, cu scopul de a scoate din fondul frostier 30% din suprafata forestieră !
Înțelegem că PSD nu va înceta sa încerce pe orice cale să creeze pentru propria sa clientelă, un cadrul legal care să faciliteze propriile afaceri, chiar si cu riscul de a distruge pe termen lung, un bun de mare pret, al nostru, al tuturor românilor – pădurile, a căror existentă este oricum pusă în pericol de fenomenul masiv al defrișărilor ilegale.
Voi profita de acest moment, să atentionez colegii din PSD că USR PLUS nu va permite adoptarea acestor tipuri de initiative care nu se justifică, și care în mod evident serveste interesele anumitor persoane, iar în realitate, în cazul de față, nu fac decât sa distrugă pădurile. Spun asta, în contextul în care, o dezvoltare corectă de domenii schiabile nu implică neapărat scoaterea din fondul forestier a unor suprafeţe forestiere.
Concret, PSD a initiat în februarie 2021 o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.46/2008 - Codul Silvic, prin care propun scoaterea unei suprafaţe de maxim 30% din suprafaţa proprietăţii forestiere, cu scopul crearii unui „cadru legal ce permite amenajarea, dezvoltarea şi reabilitarea infrastructurii generale a acestor zone de agrement, cum ar fi dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării altor sporturi montane, de iarnă ori de vară, precum biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină, a patinoarelor ori a altor amenajări sportive sau de agrement; - construirea, extinderea, dezvoltarea sau reabilitarea structurilor de primire turistică (hoteluri, pensiuni, unităţi de alimentaţie publică), inclusiv drumurile de acces şi parcările aferente.
În mod evident astfel de initiative nu se justifică și nu le vom susține, drept pentru care initiativa în discutie a si primit raport de respingere, în baza urmatoarelor motive pe care inclusiv Consiliul Legislativ si Consiliu Economic și Social le-au retinut:
- menţionăm că, există deja cadrul legal pentru amenajarea, dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii generale zonelor pretabile pentru dezvoltarea domeniului schiabil şi practicarea altor sporturi. Astfel, prin Legea nr.526/2003, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobat Programului naţional de dezvoltare a turismului „Schi în România", creându-se, astfel, paralelism legislativ și nerespectându-se dispoziţiile art. 13 şi 16 din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- expunerea de motive nu precizează modalitatea prin care s-au stabilit noile praguri maxime privind suprafeţele pentru care este permisă scoaterea din fondul forestier;
- suprafaţa maximă ce poate fi scoasa din fondul forestier, de cel mult 30% din suprafaţa proprietăţii forestiere, este prea mare, aceasta nefiind determinata in baza unor studii care sa se bazeze pe criterii obiective;
- prevederile propunerii legislative contrazic toate principiile legate de gospodărirea durabila a fondului forestier, precum cele ale integrităţii acestuia;
- dezvoltarea corectă de domenii schiabile nu implică neapărat scoaterea din fondul forestier a unor suprafeţe forestiere;
- afirmaţia că prin modificările propuse nu va scădea suprafaţa forestieră este incorectă.
- procedura de scoatere definitivă din fondul forestier şi dezvoltare de zonă turistică adiacentă pârtiilor nu este însoţită de garanţiile de protecţia mediului, după modelul altor state europene;
Datoria USR PLUS, este să se asigure că felul în care se elaborează și implementează cadrul legal în domeniul in domeniul protectiei mediului și al pădurilor, atat pe termen scurt, cât si pe termen lung, este unul just, echitabil si corect. Iar modul în care dreptul comunitar privitor la protectia mediului si a padurilor este transpus în legislatia interna, ar fi trebuit sa constituie o prioritate pentru noi toti, in anii ce urmează.”