Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat astăzi pentru suplimentarea ordinii de zi a Comisiei Economice din Senat cu discutarea și adoptarea unui raport pozitiv asupra inițiativei legislative prin care statul român cedează gratuit un teren de la Romexpo care valorează sute de milioane de euro. USR a votat împotrivă și se va lupta să oprească acest tun imobiliar transpartinic.
Inițiativa legislativă urmează să fie dezbătută și votată în Plenul Senatului, care este prima cameră sesizată.
Conform inițiativei legislative, 46 hectare de teren din zona Romexpo ar urma să fie trecute din proprietatea statului în proprietatea privată a CCIR, urmând ca pe acestea să se desfășoare un ”program de reabilitare urbană”, în fapt, un proiect imobiliar gigantic, în valoarea de aproape 3 miliarde de euro, conform estimărilor dezvoltatorilor.
USR s-a opus și se opune unei asemenea operațiuni care are ca rezultat înstrăinarea fără niciun fel de beneficiu a bunurilor statului. În sprijinul poziției sale, USR a adus ca argumente pozițiile exprimate de Ministerul Justiției, de Ministerul de Finanțe, de Consiliul Concurenței și de RAPPS, care toate s-au opus unui asemenea demers. De asemenea, Comisia Europeană și-a exprimat interesul cu privire la această inițiativă legislativă.
USR și UDMR au atacat, anul trecut, la Curtea Constituțională inițiativa legislativă, iar CCR a declarat-o constituțională (în ciuda opiniei separate exprimată de doi judecători constituționali care au afirmat că o asemenea operațiune se face prin hotărâre de guvern și nu prin lege). Legea s-a reîntors în Parlament, la reexaminare, în urma cererii venite din partea Președintelui României.
În aprilie 2021, PNL a început să facă presiuni pentru adoptarea pe repede înainte a legii, fără niciun fel de dezbatere publică. USR s-a opus și a blocat adoptarea rapidă a inițiativei. În viziunea USR, terenul de la Romexpo nu poate fi cedat gratuit de stat. Avem nevoie să ne valorificăm activele statului în mod transparent și printr-o licitație deschisă adresată pieței și cu respectarea competiției.