Studenții vor avea asigurate de universități mai multe locuri pentru realizarea stagiului de practică, potrivit unui proiect de lege depus de parlamentarii USR Silvia Dinică, Andrei Miftode și Irineu Darău.
„Primăvara aceasta, am desfășurat un program de practică la Parlament pentru nu mai puțin de 120 de studenți și toți mi-au spus că a fost foarte greu să își găsească singuri locuri pentru a realiza acest stagiu. Mulți dintre ei mi-au menționat că aveau chiar restanță la practică din primul an de studii, fie pentru că nu au reușit pe cont propriu să își găsească o firmă dispusă să îi primească, fie pentru că practica obținută cu greu nu era luată în seamă pe motiv că nu putea fi echivalată cu domeniul studiat. Din moment ce practica este obligatorie și poate rezulta într-o restanță, studenții ar trebui să aibă un număr cât mai mare de locuri asigurate pentru a putea realiza aceste stagii”, declară senatoarea USR Silvia Dinică.
În acest moment, conform Legii învăţământului superior nr. 199/2023, deși toți studenții au obligația de a efectua stagii de practică, universitățile nu au responsabilitatea de a asigura decât jumătate din locurile de practică necesare.
„Studenții nu mai trebuie lăsați de izbeliște, iar ștacheta pentru universități trebuie ridicată. Este nevoie ca un număr cât mai mare dintre studenți să capete experiență practică, pentru a li se ușura integrarea pe piața muncii. În plus, ne dorim să forțăm facultățile să asigure și practică în cercetare, fiindcă altfel vom continua să fim pe ultimul loc în UE la ponderea de angajați în cercetare”, afirmă senatorul USR Irineu Darău.
Proiectul USR de lege prevede ca instituțiile de învățământ superior să fie obligate să asigure cel puțin 75% dintre locurile necesare pentru realizarea stagiului de practică de către studenți.
Totodată, 10% dintre acestea să fie în domeniul cercetării, fie în instituţia respectivă de învăţământ superior sau în alte instituţii similare, fie în institute de cercetare partenere. Aceasta deoarece, deşi activitatea de cercetare se numără printre preocupările cadrelor didactice universitare și toate domeniile de studii universitare au cel puțin un aspect de cercetare ştiinţifică asociat, atragerea absolvenţilor către vârful disciplinelor pe care le studiază se face în acest moment cu dificultate. Un studiu bazat pe datele Eurostat arată că România are cea mai mică pondere a cercetătorilor din totalul forţei de muncă - 0,43%, departe de media europeană de 1,55%.
„Am propus ca o parte mică din locurile de practică pe care universităţile le oferă studenţilor să fie în cercetare, chiar în universitate sau în instituţii cu profil de cercetare partenere, de exemplu institutele naţionale de cercetare-dezvoltare. România are cea mai mică pondere a cercetătorilor din UE şi e chiar păcat că o activitate bugetată uneori consistent în universităţi este în acest moment mai degrabă una ocultă, în loc să contribuie la dezvoltarea simţului critic şi a capacităţii de lucru în echipă a studenţilor. Considerăm că măsura pe care o propunem contribuie la consolidarea unei culturi a cercetării cu care universităţile noastre se mândresc”, pecizează deputatul USR Andrei Miftode.