Săptămâna Senatorilor USR

Falcoi Nicu
 
Batjocură sau nepăsare?
I-am întrebat luna trecută pe reprezentanții a trei ministere (detaliile le găsiți aici: https://www.senat.ro/PDFIntr…/b%20in%20falcoi%202896%20a.pdf) cum stăm cu aplicarea prevederilor Legii ambroziei, intrată în vigoare de câteva luni bune.
Și-am aflat că, deși reprezentanții onor instituțiilor (vreo cinci la număr, pe puțin) care-ar trebui să formeze comisiile mixte se află “într-o continuă luptă” (or fi rămas așa de pe vremea comunismului, când cu cincinalele în patru ani și jumătate!), în 13 județe și în București acestea nici măcar n-au fost constituite.
VEZI ARTICOL
 
Adunarea Parlamentara NATO
Principalele teme și subiecte de pe agenda reuniunii de toamnă a Adunării Parlamentare NATO, desfășurată la Londra: amendamentele și rezoluția referitoare la sprijinul acordat Alianței Nord-Atlantice după suspendarea Tratatului privind forțele nucleare cu rază intermediară (INF), analiza evoluțiilor recente din Afganistan, amenințările și provocările cu care se confruntă Alianța Nord-Atlantică la 70 de ani de la înființare, prioritățile Marii Britanii în domeniul politicilor de apărare, modalitățile de răspuns la provocările venite din partea Rusiei și multipolaritatea în noul context strategic.
VEZI ARTICOL
 
Mihai Gotiu
 
ZONĂ OTRĂVITĂ. CE LASĂ PSD ÎN URMĂ.
Un oraș otrăvit (la propriu). Un municipiu subordonat intereselor unui condamnat penal definitiv pentru corupție, milionarul Ioan Bene, și camarilei din jurul primarului PSD Cristian Matei. Balastiere care distrug terenul agricol, transformate în depozite de gunoaie ilegale și periculoase. Blocuri ANL construite într-o zonă în care concentrația de mercur depășește de câteva sute (!) de ori limita admisibilă pentru sănătate. Afaceri cu gunoaie și terenuri contaminate la propriu. Cetățeni devaforizați abandonați în gheotouri sinistre, pe unde salubritatea a uitat să treacă de ani buni și unde s-a declanșat, recent, o epidemie de hepatită. Un pod peste Arieș, pe DN 1, pe care se circulă în condiții de risc maxim și pe care de ani buni guvernul și parlamentarii PSD promit că-l repară, dar la care nici măcar n-au început lucrările. Nu e scenariul unui film sau serial de groază, e realitate.
VEZI ARTICOL
Vlad Alexandrescu
1.000.000 de lei pentru 3 broșuri de câte 15-16 pagini
1.000.000 de lei pentru Alexandru Cumpănașu. Atât a cheltuit ministerul Culturii în 2018 pentru 3 broșuri de câte 15-16 pagini cu texte copiate de pe wikipedia, realizate de organizația lui Cumpănașu.
DNA a intrat de curând pe fir și cere ministerului să justifice această sumă uriașă pe niște materiale complet inutile cu ocazia Centenarului. 
VEZI ARTICOL
 
Allen Coliban
Plângere împotriva drumului forestier Gorița
Alături de colegii din USR BrașovAsociaţia România CivicăAsociaţia Împreună pentru Dezvoltarea Comunităţii - AIDC și Braşovul Pedalează, am formulat o plângere prealabilă împotriva drumului forestier Gorița. Plângerea a fost depusă la Primărie și atacă patru hotărâri de consiliu local (H.C.L. 154/2017, H.C.L. 178/2017, H.C.L. 312/2019 și H.C.L. 441/2019), pe temeiurile lipsei de transparență decizională, al satisfacerii interesului public și al necesității. Plângerea prealabilă reprezintă primul pas procedural înaintea sesizării instanței de judecată.
VEZI ARTICOL 
 
George Edward Dirca
Alegerea primarilor în două tururi de scrutin
Proiectul de lege al USR privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a fost respins astăzi de Senat prin „aportul” colegilor de la PSD și UDMR dar și prin absenteismul colegilor de la PNL. Se vorbește în aceste zile despre ipocrizie dar și despre curaj. Ce este de preferat? Să avem primari aleși cu 10% dintre alegători sau să existe o majoritate LEGITIMĂ?
VEZI ARTICOL
 
Razvan Cuc ministrul 0km
Razvan Cuc ministrul 0km de autostrada construiti a incercat sa convinga directorul companiei Tarom, actionand in miez de noapte exact ca un mafiot, ca avioanele companiei care transporta parlamentari sa fie tinute la sol in ziua votarii motiunii de cenzura.
VEZI ARTICOL
 
 
 
 
 
Silvia Monica Dinica
 
Proiectul "România Citește"
Joi, 27 decembrie 2018, Președintele semna decretul prin care anul 2019 devenea “anul cărții”. Proiectul "România Citește" a fost gândit să promoveze lectura în școli, prin intermediul unor întâlniri cu scriitori, jurnaliști, oameni de cultură, pe tot parcursul anului. Nu s-a mai auzit prea mult despre acest proiect, până în campania electorală, când lumea a realizat brusc cât de puține cărți se cumpără și se citesc la noi în țară.
VEZI ARTICOL
 
Ziua Internațională de Eradicare a Sărăciei.
Mai avem mult de lucru noi, ca țară, pentru că cifrele arată că peste 40% dintre românii cu vârste de sub 18 ani sunt supuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar aceasta este cea mai mare proporție din Uniunea Europeană, conform datelor biroului european de statistică Eurostat. La nivelul Uniunii Europene, doar 24,5% dintre copii sunt supuși riscului de sărăcie și excluziune socială. La noi este dublu procentul...
VEZI ARTICOL
 
 
De la Belgrad- prezidez delegația României - VIDEO
Dragi prieteni, așa cum v-am obișnuit deja, vă prezint amănunte despre activitatea mea parlamentară:
VEZI VIDEO
 
Cristian Ghica
 
Metroul din Drumul Taberei??
Este INADMISIBIL ca lucrarea să întârzie cu atâția ani și să nu există niciun vinovat în minister pentru acest lucru. Pentru mine este foarte clar că cineva nu și-a făcut datoria. Întrebarea este când și cine va plăti?
VEZI ARTICOL
 
Mihail Radu
 
835 de secții de votare în străinătate – alegeri prezidentiale
Un număr aproape dublu de secții față de europarlamentare și cu o capacitate de a asigura exercitarea dreptul la vot pentru mai bine de un milion de români din străinătate, în cele 3 zile de votare. Găsiți locațiile exacte ale secțiilor de votare din Diaspora pe https://diaspora.usr.ro/harta-sectiilor-de-vot/
VEZI ARTICOL
 


Go to top