Comunicate de presă

Întrevederea senatorului Robert-Marius Cazanciuc, vicepreședinte al Senatului României, cu Gladys Jepkosgei-Boss Shollei, vicepreședinte al Adunării Naționale din Parlamentul Republicii Kenya

În perioada 11-14 iunie a.c., la invitația senatorului Robert-Marius Cazanciuc, vicepreședinte al Senatului, are loc vizita oficială în România a unei delegații din Republica Kenya, condusă de Gladys Jepkosgei-Boss Shollei, vicepreședinte al Adunării Naționale a Republicii Kenya. Din delegație face parte și  doamna Jayne Kihara, membră a Adunării Naționale.
În cadrul întrevederilor avute cu ocazia vizitei, senatorul Cazanciuc a făcut o trecere în revistă a stadiului și oportunităților de cooperare dintre România și Republica Kenya în plan politic și economic, exprimându-și interesul pentru un dialog direct care să asigure consolidarea relațiilor dintre cele două țări.
Domnia sa a evidențiat necesitatea găsirii metodelor de interacțiune constructivă între celor două state, care să impulsioneze schimburile economice, culturale, educaționale, etc. În acest context, a fost subliniat rolul pozitiv al diplomației parlamentare, care aduce o contribuție determinantă în dezvoltarea relațiilor bilaterale.
Totodată, a subliniat importanța identificării măsurilor pentru impulsionarea cooperării sectoriale în domenii de interes comun, precum agricultură şi siguranţă alimentară, securitate cibernetică, infrastructură digitală, consolidarea profilului României de furnizor de educaţie şi formare, pornind de la tradiţia cooperării în acest domeniu cu statele africane, stimularea continuării cooperării în formate multilaterale şi internaţionale.
Discuțiile au evidențiat și interesul pentru creșterea cooperării academice, fiind subliniată cooperarea bilaterală în domeniul cercetării și dezvoltării. În plan economic, au fost identificate posibilități substanțiale de cooperare în domeniile agriculturii și instruirii fito-sanitare, având în vedere necesitățile părții kenyene și politicile sale de siguranță alimentară.
În cadrul discuțiilor au fost abordate şi alte teme de actualitate, respectiv contextul actual complex la nivel global și provocările de securitate la nivel regional și internațional provocat de Rusia în imediata vecinătate a țării noastre, evidențiindu-se și rolul pe care România îl are în ceea ce privește securitatea alimentară globală.
 
 


Go to top