USR condamnă atitudinea senatorilor PSD care, pentru a doua săptămână consecutiv, părăsesc sala în timpul ședinței de plen, pentru a împiedica votarea unor legi organice

USR condamnă atitudinea senatorilor PSD care, pentru a doua săptămână consecutiv, părăsesc sala în timpul ședinței de plen, pentru a împiedica dezbaterea și votarea unor legi organice, prin lipsa de cvorum.  USR constată că PSD abuzează încă o dată și încă o dată de regulamentul Senatului, făcând din prezența la dezbaterea și votarea legilor în Parlament o chestiune opțională. În acest moment sunt peste o sută de legi care riscă să fie adoptate tacit, fără a fi dezbătute corespunzător în camera superioară a Parlamentului României.
”Cinismul cu care PSD-ul refuză votul atunci când este clar că nu pot să-și treacă mârșăviile legislative prin Senat este semnalul că partidul nu mai este în măsură să-și mobilizeze oamenii nici măcar pentru atât. Astăzi am văzut cum, la început, PSD-ul a forțat schimbarea ordinii de zi, aducând în față, pentru dezbateri, un proiect de lege prin care evazioniștii prinși care returnau prejudiciul deveneau negustori cinstiți, pentru ca apoi, când au văzut că nu mai au numărul necesar de voturi pentru a o adopta, să uite de urgența votării ei, și să iasă din sală. Este o bătaie de joc față de regulamentul Senatului și, nu în cele din urmă, față de cetățeanul român” spune Senatorul USR Adrian Wiener, liderul grupului USR din Senat.
Pe ordinea de zi a Senatului, azi, se aflau pentru dezbarteri 68 de legi si 17 legi la vot final.


Go to top