Comunicate de presă

Participarea senatorilor Laura-Mihaela Moagher și Gheorghiță Mîndruță la Forumul la nivel înalt al ONU privind Dezvoltarea Durabilă

Senatorii Laura-Mihaela Moagher, membră a Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI), secretar al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, membră a Comisiei pentru antreprenoriat și turism și a Comisiei pentru constituționalitate, și Gheorghiță Mîndruță, membru al GRUI, secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, membru al Comisiei pentru românii de pretutindeni, au făcut parte din delegația Națională a României la Forumul la nivel înalt al ONU privind Dezvoltarea Durabilă (HLPF 2024). În această calitate, cei doi senatori au participat, la New York, în perioada 15-18 iulie a.c., la lucrările Forumului și la diverse reuniuni organizate în marja acestuia.
Din delegația României au mai făcut parte reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ai Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului general al Guvernului. Din partea Parlamentului a participat și deputatul Ioan Cupșa, membru al Comitetului Director al GRUI, vicepreședinte al Comisiei juridice, de disciplină și imunități, membru al Comisiei pentru învățământ și al Comisiei pentru constituționalitate.
Tema HLPF 2024 - Consolidarea Agendei 2030 și eradicarea sărăciei în vremuri de crize multiple: furnizarea eficientă de soluții durabile, reziliente și inovative – a fost abordată pe mai multe paliere. Programul a inclus: dezbaterea generală de la Summitul Obiectivelor Dezvoltării Durabile la Summitul Viitorului; prezentări și dezbateri privind contribuția sistemului multilateral la finanțarea dezvoltării durabile și valorificarea formatelor regionale în sprijinul țărilor afectate de crize; reuniuni paralele în care 38 de țări de pe toate continentele au prezentat Rapoarte Naționale Voluntare privind implementarea Obiectivelor Dezvoltării Durabile (ODD).
Ca în fiecare an, Uniunea Interparlamentară (UIP) a asigurat dimensiunea parlamentară a HLPF 2024 prin organizarea, în ziua de 16 iulie, a unei reuniuni dedicate parlamentarilor prezenți la Forum, la care s-a discutat despre: ODD 16 - Investiția în parlamente, ca instituții cheie ale guvernanței și ODD 13 - Consolidarea adaptării și finanțării acțiunilor climatice pentru o lume durabilă și rezilientă.
“România rămâne pe deplin angajată pe calea dezvoltării durabile, într-un context marcat de multiple crize globale și, îndeosebi, de consecințele războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a arătat senatorul Mîndruță în intervenția sa la prima sesiune tematică. Referindu-se la măsurile recente adoptate de România în sprijinul ODD 16, reprezentantul GRUI a menționat proiectul de lege privind crearea unui Centru de excelență pentru dezvoltarea durabilă, menit să consolideze capacitatea în domeniu a instituțiilor publice, prin activități de cercetare, pregătire profesională, dialog și schimburi de experiență.
În continuare, senatorul român a subliniat că extinderea rapidă, în toate sferele vieții sociale, a noilor tehnologii, impune adoptarea de legi și politici care să asigure utilizarea acestora în condiții de siguranță, în beneficiul tuturor. În același timp, pentru a fi puternice și eficiente, toate instituțiile, inclusiv parlamentele, trebuie să-și modernizeze și să-și perfecționeze activitatea cu ajutorul noilor tehnologii. “În cele două Camere ale Parlamentului României am implementat recent proiecte de consolidare a capacității administrative bazate pe soluții digitale, scopul principal fiind creșterea transparenței, facilitarea accesului publicului larg la informații și date legislative și o mai bună interacțiune cu cetățenii. Implementarea de soluții digitale este și o prioritate a Guvernului României. Ne propunem ca, la orizontul anului 2030, 60% dintre cetățeni să interacționeze cu autoritățile publice prin internet. Suntem însă conștienți că digitalizarea instituțională trebuie dublată de educație digitală și de programe de dezvoltare a abilităților digitale pentru toate categoriile de vârstă”.
Senatorul Mîndruță a adăugat că parlamentele trebuie să se doteze cu structuri specializate și cu instrumente și metode de lucru care să le permită să țină pasul cu evoluțiile tehnologice și să înțeleagă pe deplin potențialul impact al acestora. “În Parlamentul României am făcut pași importanți în această direcție, prin crearea comisiilor permanente pentru știință, inovare și tehnologie, care examinează proiectele de acte normative din perspectiva mandatului lor, asigurând, totodată, legătura și dialogul dintre forul legislativ și comunitatea științifică”. În concluzie, a subliniat senatorul Mîndruță, valorificarea deplină a potențialului transformator al noilor tehnologii și combaterea riscurilor asociate acestora trebuie să se afle în centrul acțiunii parlamentare, în sprijinul bunei guvernanțe, bazată pe instituții eficiente, responsabile și reprezentative.
În ziua de 17 iulie, în marja Forumului ONU, delegația GRUI a participat la evenimentul de lansare a celui de-al doilea Raport mondial privind stadiul realizării ODD 16 – Pace, justiție și instituții puternice, organizat cu sprijinul Guvernului României.
Elaborat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului și Oficiul ONU pentru combaterea Drogurilor și Criminalității, cu participarea unor instituții și foruri internaționale, printre care și Uniunea Interparlamentară, raportul trage un semnal de alarmă privind lipsa generală de progrese în atingerea indicatorilor ODD 16, care vizează, în principal, combaterea criminalității organizate, a corupției și a violenței, sub toate formele sale, promovarea statului de drept și a accesului la justiție, asigurarea accesului public la informație și apărarea libertăților fundamentale, precum și dezvoltarea unor instituții eficiente, transparente și responsabile.
“ODD 16 are un rol esențial pentru realizarea tuturor celorlalte Obiective. Acest raport demonstrează că trebuie să intensificăm de urgență eforturile pentru edificarea unor societăți pașnice, juste și incluzive, care nu lasă pe nimeni în urmă”, a concluzionat secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, în discursul care a marcat lansarea oficială a raportului.


Go to top