Dl. senator Titus Corlăţean a luat cuvântul:
- la dezbaterea proiectului de raport cu tema Situaţia din Ungaria, ca urmare a adoptării Rezoluţiei APCE 1941 (2013) (raportor: Robert Walter, Marea Britanie, Grupul Conservatorilor Europeni), unde: a subliniat necesitatea menţinerii în Ungaria a unui sistem democratic solid; şi-a manifestat dezaprobarea faţă de recentele declaraţii ale unor oficiali maghiari cu privire la posibila introducere a pedepsei capitale în Ungaria, care constituie nu doar o încălcare a setului de valori europene, dar şi un precedent periculos; a arătat că poziţia exprimată de guvernul Orban privind migraţia ilegală şi modul în care ar trebui gestionată la nivel european riscă să submineze principiul solidarităţii care trebuie să se manifeste între statele europene; a considerat inacceptabilă consultarea naţională, lansată de autorităţile ungare prin intermediul unui chestionar care asociază migraţia ilegală cu terorismul; a subliniat că reprezentarea în mod real, cu drepturi depline, a minorităţilor naţionale din Ungaria, inclusiv a minorităţii române, în Parlamentul de la Budapesta, rămâne un obiectiv nefinalizat;
- la dezbaterea proiectului de raport cu tema Evaluarea Parteneriatului pentru Democraţie cu Parlamentul din Maroc (raportor: dl. Bogdan Klich, Polonia, Grupul PPE/CD), unde: a apreciat eforturile întreprinse de autorităţile de la Rabat, care se înscriu într-o dinamică pozitivă în materie de transformări democratice, inclusiv sub aspectul asigurării egalităţii şi nediscriminării şi pot reprezenta un exemplu de bune practici pentru statele din regiune; a salutat moratoriul de facto privind punerea în aplicare a pedepsei cu moartea în Maroc, dar a solicitat, în consens cu raportorul, introducerea unui moratoriu de jure în ceea ce priveşte aplicarea, până la adoptarea unei legi de interzicere totală a pedepsei capitale; a remarcat importanţa semnării şi ratificării de către statul marocan a principalelor instrumente juridice ale Consiliului Europei, în vederea garantării respectării drepturilor omului, afirmării statului de drept şi promovării unei democraţii autentice.