Dl. senator Corlățean și-a exprimat sprijinul pentru oferirea statutului de Partener pentru Democrație la APCE Parlamentului iordanian, subliniind importanța continuării eforturilor de democratizare pe care autoritățile de la Amman le-au întreprins până în acest moment. Potrivit parlamentarului român, exigențele pe care Adunarea le-a formulat la adresa autorităților iordaniene cu privire la setul de măsuri și mai ales ritmul implementării unora dintre ele, trebuie să ia în considerare realitățile locale și mediul de securitate fragil din această regiune, astfel încât statutul iordanian să continue să rămână un stat puternic.
În cadrul votului proiectului de rezoluție aferent raportului mai sus menționat, dl. senator Corlățean a prezentat un amendament în care a propus ca recomandarea făcută părții iordaniene de a garanta și a promova libertatea de asociere și de întrunire pașnică să fie în concordanță cu standardele internaționale în acest domeniu, potrivit cărora se poate recurge la restrângerea acestor libertăți în ipoteza în care rațiuni de securitate sau de ordine publică o impun. Amendamentul a fost acceptat de către membrii comisiei, care totodată au adoptat proiectul de rezoluție aferent acestui raport.