Comunicat de presă
Membrii Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei au avut, în data de 27 mai a.c., o întrevedere cu doamna Sabine Leutheusseer Schanarrenberger, fost ministru federal al justiţiei din Germania. Vizita în România are loc în contextul candidaturii domniei sale la funcţia de Secretar general al Consiliului Europei, scrutin care se va desfăşura cu ocazia celei de-a treia părţi a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 23-27 iunie 2014). Alături de fostul ministru federal al justiţiei din Germania va mai candida pentru această funcţie şi actualul Secretar general al Consiliului Europei, dl. Thorbjřrn Jagland (Norvegia).
Senatul a fost reprezentat la această întrevedere de domnii senatori Tudor Chiuariu şi Mihai-Viorel Fifor, membri ai Delegaţiei Parlamentului României la APCE.
Doamna Leutheusser Schnarrenberger a menţionat că printre priorităţile unui eventual viitor mandat de Secretar general al Consiliului Europei se vor afla: întărirea coordonării şi comunicării între APCE, Comitetul Miniştrilor şi Secretarul general, întrucât este nevoie de o acţiune concertată a Organizaţiei; asigurarea independenţei Consiliului Europei în raport cu Uniunea Europeană şi continuarea cooperării dintre CE şi UE în condiţii de egalitate; recalibrarea politicii bugetare a Consiliului Europei, de natură să depăşească actualele exigenţe de austeritate;consolidarea independenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi o mai bună valorificare a instrumentelor de monitorizare a executării hotărârilor Curţii; realizarea unei mai mari apropieri a valorilor Organizaţiei de cetăţean, prin promovarea unor proiecte concrete şi o mai bună diseminare a bunelor practici la nivelul statelor membre ale Consiliului Europei.
Membrii delegaţiei române au subliniat: rolul determinant pe care îl ocupă monitorizarea în ansamblul activităţilor APCE şi nevoia revizuirii acesteia în sensul unei concentrări mai mari pe rezultatele obţinute; necesitatea unei mai bune valorificări a documentelor elaborate de APCE (rezoluţii, recomandări) în activitatea şi demersurile Comitetului Miniştrilor; importanţa susţinerii parcursului european al Republicii Moldova.
Doamna Leutheusser Schnarrenberger şi-a exprimat dezaprobarea faţă de încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, nerespectare vădită a obligaţiilor şi angajamentelor pe care Federaţia Rusă şi le-a asumat în momentul aderării la Consiliul Europei şi şi-a manifestat încrederea că noul preşedinte ucrainean va reuşi să contribuie în mod semnificativ la instaurarea unui climat de stabilitate în această ţară.
Referindu-se la Republica Moldova, doamna Leutheusser Schnarrenberger a apreciat eforturile autorităţilor de la Chişinău de a continua parcursul european al ţării şi a evidenţiat necesitatea soluţionării problemelor existente, inclusiv a dosarului transnistrean, aspecte de natură să faciliteze o apropiere mai rapidă de Uniunea Europeană.
Direcţia Relaţii Multilaterale Externe